Marian Copilu are emoții după sosirea la Universitatea Craiova, în condițiile în care oltenii se pregătesc de alegerile pentru funcția de președinte.
Mihai Rotaru a anunțat că Marian Copilu este la curent cu ceea ce se va întâmpla în curând la Craiova.
„La scrutinul de la sfârşitul lunii martie vor putea vota cei 4.107 abonaţi ai clubului, care au împlit vârsta de 14 ani. Alegerile se vor desfăşura într-un singur tur, candidatul care obţine cele mai multe voturi urmând a fi desemnat preşedinte de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Craiova”, a fost anunțul grupării din Bănie.
Mihai Rotaru vrea să construiască la Craiova un club pe modelul Barcelonei, în care suporterii să aibă cu adevărat un cuvânt de spus.
„Aceste alegeri trebuie să iasă cât mai bine din punct de vedere al corectitudinii. Marian Copilu a semnat până la 31 mai. Atunci când a venit ca partener, a știut de la început. Vrem să organizăm alegeri unicat și să construim un club pe bază de socios, iar suporterii să construiască pentru doi ani. Ei pot să meargă în tandem, de exemplu Pavel Badea cu Eugen Neagoe”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport.
„La alegeri pot candida foste glorii ale Clubului, conducători, antrenori sau jucători care au apărat, de-a lungul anilor, culorile alb-albastre, ajutând Universitatea Craiova să devină un club simbol al fotbalului românesc. De asemenea, la scrutin pot participa unul sau mai mulţi reprezentanţi ai suporterilor Ştiinţei, asumaţi public de către aceştia, care prezintă un număr de 100 de semnături de la abonaţii-electori. Totodată, acţionarii Clubului Universitatea Craiova care deţin minimum 5% din acţiuni pot nominaliza un candidat care îndeplineşte condiţiile de a participa la aceste alegeri”, au subliniat cei de la Universitatea Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER